1 | Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: |
2 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. |
3 | Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor. |
4 | Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. |
5 | Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul! |
6 | Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul. |
7 | Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Îţi este mamă: să nu-i descoperi goliciunea. |
8 | Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău. |
9 | Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă. |
10 | Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fetei tale. Căci este goliciunea ta. |
11 | Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Îţi este soră. |
12 | Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău. |
13 | Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta. |
14 | Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Îţi este mătuşă. |
15 | Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea. |
16 | Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău. |
17 | Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sunt rude de aproape: este o nelegiuire. |
18 | Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viaţă. |
19 | Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea. |
20 | Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea. |
21 | Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. |
22 | Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. |
23 | Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie. |
24 | Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. |
25 | Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui. |
26 | Păziţi, dar, legile şi poruncile Mele şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. |
27 | Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pângărită. |
28 | Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră. |
29 | Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor. |
30 | Păziţi poruncile Mele şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” |