1 | Praznicul Azimelor, numit Paştile, se apropia. |
2 | Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod. |
3 | Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. |
4 | Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor. |
5 | Ei s-au bucurat şi au căzut la învoială să-i dea bani. |
6 | După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără ştirea norodului. |
7 | Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paştile, a venit. |
8 | Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne paştile, ca să mâncăm.” |
9 | „Unde voieşti să pregătim?”, L-au întrebat ei. |
10 | El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra |
11 | şi spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul îţi zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?” |
12 | Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi paştile.” |
13 | Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit paştile. |
14 | Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. |
15 | El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paştile acestea cu voi înainte de patima Mea; |
16 | căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” |
17 | Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; |
18 | pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” |
19 | Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” |
20 | Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi. |
21 | Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. |
22 | Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!” |
23 | Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. |
24 | Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. |
25 | Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. |
26 | Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte. |
27 | Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă. |
28 | Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. |
29 | De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, |
30 | ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” |
31 | Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. |
32 | Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” |
33 | „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” |
34 | Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.” |
35 | Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. |
36 | Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie. |
37 | Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” |
38 | „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!” |
39 | După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. |
40 | Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” |
41 | Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage, |
42 | zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” |
43 | Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. |
44 | A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ. |
45 | După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare |
46 | şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” |
47 | Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. |
48 | Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” |
49 | Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” |
50 | Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. |
51 | Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat. |
52 | Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? |
53 | În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” |
54 | După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. |
55 | Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei. |
56 | O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” |
57 | Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.” |
58 | Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.” |
59 | Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.” |
60 | Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul. |
61 | Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.” |
62 | Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar. |
63 | Oamenii care păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau. |
64 | L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” |
65 | Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri. |
66 | Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Ei I-au zis: |
67 | „Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede; |
68 | şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. |
69 | De acum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.” |
70 | Toţi au zis: „Eşti Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi; da, sunt.” |
71 | Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.” |