| 1 | Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă. |
| 2 | La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car, cai negri, |
| 3 | la al treilea car, cai albi, şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii. |
| 4 | Am luat cuvântul şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?” |
| 5 | Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ. |
| 6 | Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi.” |
| 7 | Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul. |
| 8 | El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.” |
| 9 | Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: |
| 10 | „Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia – şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon. |
| 11 | Să iei de la ei argint şi aur şi să faci din el o cunună, şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot. |
| 12 | Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui şi va zidi Templul Domnului. |
| 13 | Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.” |
| 14 | Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului. |
| 15 | Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor M-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.” |