| 1 | Iov a luat cuvântul şi a zis: |
| 2 | „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi. |
| 3 | Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt? Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale? |
| 4 | Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V-aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi, |
| 5 | v-aş mângâia cu gura şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea? |
| 6 | Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează? |
| 7 | Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa! |
| 8 | M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuieşte în faţă. |
| 9 | Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui. |
| 10 | Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se înverşunează cu toţii după mine. |
| 11 | Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi. |
| 12 | Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă. |
| 13 | Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rinichii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ, |
| 14 | mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic. |
| 15 | Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am prăvălit capul în ţărână. |
| 16 | Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele. |
| 17 | Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată. |
| 18 | Pământule, nu-mi acoperii sângele, şi vaietele mele să n-aibă margine! |
| 19 | Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte. |
| 20 | Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi, |
| 21 | să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui. |
| 22 | Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce. |
