| 1 | Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare. |
| 2 | Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea: |
| 3 | „Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene. |
| 4 | Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o. |
| 5 | O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc; |
| 6 | dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. |
| 7 | O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod. |
| 8 | O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.” |
| 9 | Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” |
| 10 | Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde. |
| 11 | „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde; |
| 12 | pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” |
| 13 | El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde? |
| 14 | Semănătorul seamănă Cuvântul. |
| 15 | Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei. |
| 16 | Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; |
| 17 | dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. |
| 18 | Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul; |
| 19 | dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor. |
| 20 | Alţii apoi sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc şi fac rod: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.” |
| 21 | El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic? |
| 22 | Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină. |
| 23 | Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” |
| 24 | El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult. |
| 25 | Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are.” |
| 26 | El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; |
| 27 | fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. |
| 28 | Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; |
| 29 | şi când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul.” |
| 30 | El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa? |
| 31 | Se aseamănă cu un grăunte de muştar care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ; |
| 32 | dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.” |
| 33 | Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-l priceapă. |
| 34 | Nu le vorbea deloc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile. |
| 35 | În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” |
| 36 | După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. |
| 37 | S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. |
| 38 | Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” |
| 39 | El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. |
| 40 | Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” |
| 41 | I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” |
