| 1 | Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. |
| 2 | În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, |
| 3 | Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, |
| 4 | S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. |
| 5 | Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. |
| 6 | A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” |
| 7 | Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” |
| 8 | Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” |
| 9 | „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!” |
| 10 | Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” |
| 11 | Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.” |
| 12 | După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? |
| 13 | Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. |
| 14 | Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. |
| 15 | Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. |
| 16 | Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. |
| 17 | Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi. |
| 18 | Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” |
| 19 | Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. |
| 20 | Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” |
| 21 | După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit şi a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” |
| 22 | Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. |
| 23 | Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. |
| 24 | Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. |
| 25 | Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus şi I-a zis: „Doamne, cine este?” |
| 26 | Isus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinde bucăţica şi i-o voi da.” Şi a întins o bucăţică şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. |
| 27 | Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.” |
| 28 | Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n-a înţeles pentru ce îi zisese aceste vorbe. |
| 29 | Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic”; sau îi poruncea să dea ceva săracilor. |
| 30 | Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte. |
| 31 | După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. |
| 32 | Dacă Dumnezeu a fost proslăvit, în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuşi şi-L va proslăvi îndată. |
| 33 | Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. |
| 34 | Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. |
| 35 | Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” |
| 36 | „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni.” |
| 37 | „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.” |
| 38 | Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori. |