| 1 | Iov a luat cuvântul şi a zis: |
| 2 | „Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu? |
| 3 | Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur. |
| 4 | A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? |
| 5 | El mută deodată munţii şi-i răstoarnă în mânia Sa. |
| 6 | Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii. |
| 7 | Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui. |
| 8 | Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării. |
| 9 | El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi. |
| 10 | El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr. |
| 11 | Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce şi nu-L zăresc. |
| 12 | Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?” |
| 13 | Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei. |
| 14 | Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg? |
| 15 | Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului. |
| 16 | Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul; |
| 17 | El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile, |
| 18 | care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune. |
| 19 | Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra? |
| 20 | Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi; şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat. |
| 21 | Nevinovat! Sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa. |
| 22 | Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat. |
| 23 | Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat. |
| 24 | Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul? |
| 25 | Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea; |
| 26 | trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii. |
| 27 | Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea şi să fiu voios”, |
| 28 | sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat. |
| 29 | Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba? |
| 30 | Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţa mâinile cu leşie, |
| 31 | Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine! |
| 32 | Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată. |
| 33 | Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi. |
| 34 | Să-Şi tragă însă varga deasupra mea şi să nu mă mai tulbure spaima Lui. |
| 35 | Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine. |
