| Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core. |
| 1 | Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! |
| 2 | Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu! |
| 3 | Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu! |
| 4 | Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) |
| 5 | Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. |
| 6 | Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. |
| 7 | Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion. |
| 8 | Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire) |
| 9 | Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău! |
| 10 | Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! |
| 11 | Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. |
| 12 | Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine! |
